VIDEO | Bacalaureat 2023. Proba scrisă la română le-a dat bătăi de cap elevilor: „A fost greu. Cu ajutorul lui Dumnezeu, poate scot și eu un 5”

Publicat: 26/06/2023, 20:11
Actualizat: 27/06/2023, 00:24

Prima probă a examenului de Bacalaureat le-a dat bătăi de cap și emoții uriașe absolvenților de liceu. Elevii claselor a XII-a au susținut, luni, proba scrisă la Limba și literatura română, unde candidații și-au testat cunoștințele acumulate în cei patru ani de liceu. În timp ce unii dintre ei consideră că s-au descurcat foarte bine și că vor lua peste 9, alții speră să obțină măcar nota de trecere. 

Pentru proba la română, absolvenții claselor a XII-a de la profilul real au avut de ales între romanele „Ion” al lui Liviu Rebreanu și „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” de Camil Petrescu, unde au prezentat particularitățile textului, în timp ce elevii de la profilul umanist au avut de făcut caracterizarea unui personaj din cele două opere la alegere.

Întrebat pe cine a venit să susțină astăzi, un tată prezent la Colegiul Național Bilingv „George Coșbuc”, unul dintre centrele unde s-a desfășurat examenul de Bacalaureat, a afirmat: „Pe fiica noastră. Bineînțeles, ca orice copil în momentele astea, oricât încearcă să le ascundă, au emoții și oricât de bine pregătiți sunt, este un examen, examenul vieții, de fapt”.

În ceea ce privește nota pe care și-ar dori ca fiica lui să o obțină la examen, bărbatul a precizat: „Cât mai mult posibil. Vă dați seama că toată lumea tinde spre 10. Acum ,depinde cum sunt pregătiți fiecare”.

„A fost o perioadă proastă, cea cu COVID-, doi ani în care nu prea s-au pregătit”

O mamă prezentă în fața colegiului a spus că a venit să își susțină fiica, menționând că aceasta „nu a terminat liceul aici, ci la C. A. Rosetti”: „Am emoții, pentru că a fost o perioadă proastă, cea cu COVID, doi ani în care nu prea s-au pregătit. Deși am un copil foarte bun, acum, Dumnezeu cu mila, o să vedem”.

Întrebată dacă fata sa avea emoții mari înainte de începerea examenului, femeia a răspuns: „Da și nu. Dar a stat foarte multe ore în fața biroului, a învățat. Acum, o să vedem. Își dorește o notă cât mai mare, vă dați seama. Spre Medicină ne îndreptăm, încet-încet, sperăm”.

Un alt părinte prezent în fața instituției de învățământ susține că, deși fiica sa era foarte emoționată înainte examen, se simte pregătită și țintește către o notă între 9 și 9.50, dorindu-și să intre la Universitatea Politehnica.

Întrebat cum a fost la examenul maturității, un elev a afirmat: „A fost OK, a fost foarte bine. M-am descurcat. Ne-au dat «Ion» sau «Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război» și a fost foarte bine. Eu am ales «Ion». Cred că o să iau peste 8.50, undeva pe la 9, pe acolo, și sunt mulțumit. Mai departe vreau la SNSPA, la Facultatea de Științe Politice, să mă duc la Media Emergente, să fac Graphic Design și Marketing”.

La polul opus, un alt absolvent de liceu speră să obțină măcar nota de trecere: „A fost greu. Dacă n-am învățat… Doar ultimul subiect, «Ion», mi s-a părut greu, că m-am pregătit pentru altele, nu pentru «Ion», dar ajunge. Am scris acolo ceva, să vedem. Cu ajutorul bunului nostru Dumnezeu Iisus Hristos, poate scot și eu un 5”.

Întrebat ce își dorește să facă mai departe, băiatul a răspuns: „Habar n-am. Doar să iau BAC-ul, deocamdată, și vedem după”.

„A fost OK la examen, a fost bine, ne-am descurcat, am scris ce am știut, ce n-am știut… În general, OK. Eu zic că un 7, pe acolo, iese, adică n-are cum. Deci m-am chinuit, chiar am scris frumos”, susține un alt licean.

„Având în vedere că pentru mine nu contează prea mult nota, sunt OK cu orice notă ar fi”

Întrebat ce i s-a părut cel mai greu la examen, băiatul a spus: „Subiectul III, sincer. Adică acolo am avut, așa, un pic de dificultate, dar în rest, m-am descurcat. Subiectul I și II a fost ușor. Mai departe vreau să mă duc pe Medicină Veterinară și să-mi deschid un cabinet”.

„A fost ușor examenul, cum să fie? Am fost și pregătit din timp, să fiu sincer. Mi-a picat ce îmi doream. Am avut norocul ăsta, alții au fost mai ghinioniști. Îmi doresc să iau o notă cât mai mare posibilă. Având în vedere că pentru mine nu contează prea mult nota, că am admitere la facultate, sunt OK cu orice notă ar fi”, a spus un alt absolvent, care își dorește să intre la Facultatea de Arhitectură.

Un alt elev susține că a fost „excelent” la examen și „destul de ușor”: „Surprinzător, am picat pe subiect. Am învățat trei opere și am picat fix pe «Ion», pe care îl știam destul de bine și, în rest, a fost ușor. Subiectele I și II au fost mult mai ușoare decât mă așteptam și mă aștept la un 8 – 8.50. Îmi doresc să intru la Politehnică, pe Inginerie Electrică”.

„A fost bine la examen, mă așteptam să fie mai greu. Speram la Moromeții, dar a fost «Ion» sau «Ultima noapte». Am luat «Ion», am scris, planul meu era 400 de cuvinte, am scris peste 400. Acum, Doamne ajută, să vedem nota. Eu zic că iau în jur de 7, pe acolo, cred. Vreau la Politehnică, la Inginerie Medicală. Acum, să vedem. Mâine aflu dacă am intrat sau n-am intrat”, a afirmat un alt adolescent.

„A fost ușor la examen. Eu zic că m-am descurcat, sper. Subiectul II poate că a fost mai dificil, dar și ăla a fost ușor. La Subiectul III a fost OK, adică mă așteptam să pice asta. Sper să iau 9 – 9.50”, a precizat o elevă, care spune că își dorește să intre la Facultatea de Design Interior.

Întrebată cum a fost la examen, o altă absolventă de liceu a afirmat: „A fost foarte bine, a fost foarte ușor. Am făcut toate subiectele, sper că le-am făcut bine. Acum, să sperăm că iau un 9. Vreau să dau la Medicină”.

„Am fost constantă, am muncit patru ani, tocmai ca să știu că nu am emoții”

„A fost OK, destul de lejer. Nu ne așteptam să fie asta la Subiectul III, noi speram să fie «Moromeții» sau «Moara cu noroc», dar a fost ceva bun. Cel puțin, au fost foarte mulți elevi emoționați și au greșit pe ultima sută de metri și acum sunt foarte panicați, că nu prea mai au timp. Eu am fost constantă, am muncit patru ani, tocmai ca să știu că nu am emoții. Sper la un 9, peste 9 ar fi ideal. Acum, vom vedea și ce zic corectorii”, susține o altă elevă.

Întrebată ce facultate își dorește să urmeze mai departe, adolescenta a răspuns: „M-ați închis cu întrebarea asta. Am foarte multe, depinde de medie, după aceea, mai vedem. Printre opțiuni sunt Literele și Chimia”.

„A fost OK examenul, eu zic că m-am descurcat. Aștept rezultatele și să termin. Mă aștept la un 7-8, cred că am greșit mult. Mi-aș fi dorit să pice «Baltagul»”, a fost răspunsul unei alte eleve, care a precizat că și-ar dori să intre la Facultatea de Administrație și Afaceri.

„Bănuiesc că examenul a fost ușor din perspectiva altora, eu zic că m-am descurcat. Oricum nu aveam așteptări extrem de mari, nu e prioritatea mea, dar eu voiam să pice poezie. Sper la un 9”, a spus o absolventă de clasa a XII-a, menționând că vrea să dea la Facultatea de Drept.

Pe 27 iunie urmează proba obligatorie a profilului, urmată, pe 28 iunie, de proba la alegere a profilului și specializării, iar examenul la Limba și literatura maternă va avea loc pe 29 iunie. Absolvenții claselor a XII-a vor afle primele rezultate ale examenului de Bacalaureat, înainte de contestații, pe 3 iulie.


CITEȘTE ȘI:

Bacalaureat 2023 | Rezolvarea și baremul de corectare la limba și literatura română

INCREDIBIL. Rezolvarea subiectelor la Limba română de la BAC 2023, primită de elevi în timp real pe un grup de WhatsApp. „Ierta-ți greșelile”

Bacalaureat 2023 | Ce spune Ligia Deca despre elevii care nu s-au înscris la examen: ”Trebuie să vedem cauzele”

Bianca Iliescu
Bianca Iliescu și-a început cariera jurnalistică în 2019, la Prima TV, unde a lucrat ca redactor de știri externe pentru jurnalul "Focus". Ulterior, mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Cutremur în România vineri dimineață! Care au fost zonele afectate și ce magnitudine a înregistrat...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Informația dimineții despre Corina Chiriac. Ce s-a întâmplat cu marea artistă a României
Rețeta de orez cu varză, o combinație surprinzător de apetisantă. Poate fi răsfățată și cu...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
Dan Ciotoi suflă și în iaurt după ce s-a vindecat de cancer. Ce regim strict...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Record de turiști în Japonia! Cât au cheltuit cei 3,31 milioane de vizitatori?